Am aşteptat cu nerăbdare acea zi de
duminică în care eu şi colegii mei am hotărât să mergem la un picnic în poiana
de lângă pădure.
Se
aude un lătrat subţire. Era Azorel, căţelul lui
Matei.
Stăpâniţi de emoţie, urcăm drumul către
acel loc. Soarele îşi trimite cu dăruire razele printre floricelele albe care
încarcă pomii. Albinele zumzăie în voie. Păsărelele zburau parcă speriate
deasupra noastră. Poieniţa era plină de floricele albe şi violet. Ne-am apucat
să culegem fiecare câte un bucheţel.
Andrei
văzu o vrăbiuţă care se lăsă uşor într-un copac. L-am rugat să culeagă cu noi
floricelele şi să o lase în pace. Profitând de neatenţia noastră a alergat
acolo. Era un cuib şi avea câteva ouă. Vrăbiuţa speriată a început să
ciripească deasupra noastră. Azorel începu să latre. Când ne-am apropiat şi noi,
Andrei stricase cuibul cu tot cu ouă.
Toţi
ne-am supărat pe el, când am văzut ce faptă rea a făcut şi cât de neascultător
a fost!...
Sofia Ioana, Clasa a V-a B
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu