Interviu cu domnul director, Natu Ioan

1. Suntem în prag de sărbătoare, se împlinesc 150 de ani de când porţile acestei şcoli au fost deschise pentru învăţăceii satului. Ce credeţi că a dăinuit în şcoală de-a lungul acestor ani?  
          

150 de ani de învăţământ la Baia din epoca modernă, pentru şcoala din Baia, înseamnă foarte mult, înseamnă generaţii de elevi  pregătite pentru societate, înseamnă multă muncă şi multă pasiune. Şcoala din Baia, prin tradiţie a fost de la început la înălţime, a avut o generaţie de oameni ai şcolii pregătiţi pentru învăţământ, pentru şcoală, care şi-au ştiut rostul lor.

2.Ce reprezintă  şcoala pentru dumneavoastră?

Pentru mine reprezintă totul, vreau să spun că,  după atâţia ani de muncă la această şcoală, de multe ori, timpul petrecut ziua la şcoală, l-a depăşit pe cel de acasă... Deci, şcoala într-adevăr pentru mine este ceva de suflet. Am lucrat aici, dar m-a format și ca om, ca om al şcolii, şi la această aniversare, dacă ne uitam un pic în urmă, prin fiecare cadru, care a fost la această şcoală, se vede un fir din istoria şcolii. Se împlinesc 40 de ani, de când sunt la această unitate, şi pot să spun că şcoala este totul.

3. Cum vă amintiţi prima zi când aţi păşit, ca profesor, pragul şcolii noastre?

Eu, fiind din satul Sasca (Sasca Mică), sat învecinat şi care cândva a aparţinut de Baia, cunoşteam despre şcoala din Baia multe lucruri. N-am  crezut că am să ajung să predau la această şcoală. Bineînţeles că prima dată am păşit cu emoţie pe locurile  unde au călcat atâţia oameni de valoare ai învăţământului românesc, începând cu Stoleru. Acea emoţie pe care am trăit-o atunci a fost ca un fel de imbold, ca o aplicare în viaţa de dascăl ce a urmat.

4.Purtaţi în suflet chipul unui dascăl-model, care v-a îndrumat spre a ajunge ceea ce sunteti? Prezentaţi-l în câteva cuvinte.

             Dacă ar fi să pomenesc pe cineva, dacă e bine spus, i-aş aminti pe învăţătorul meu de la Sasca Mică, Avarvariei Petru, pe profesorul meu de istorie,Trifan Vasile de la Şcoala din Sasca Mică şi alţi oameni care m-au format şi în liceu. Iar la această şcoală, am avut mult de învăţat de la fostul profesor şi director Miserciu Gheorghe, care din păcate nu mai este printre noi.

5. Ca profesor de istorie aţi vorbit elevilor dumneavoastră despre trecut. Cum vedeţi însă viitorul pentru şcoală, pentru elevi, pentru societate?

Se spune că speranţa moare ultima. După o viaţă dăruită şcolii şi după atâţia ani de zile , slujind la această şcoală, cunosc foarte bine comunitatea din Baia, foştii elevi,  elevii actuali şi foarte bine prezentul. Cred că şcoala din Baia va urca prin generaţiile care vor veni şi văd la Baia un liceu, o şcoală profesională, văd că această şcoală va fi din nou ceea ce a fost odată ( când în fostul judeţ Baia, veneau la şcoală unii, aveau ce învăţa! ).

6. Aţi fost mereu preocupat de calitatea educaţiei în şcoală. Ce ne puteţi spune despre nevoia de inovare în procesul de învăţământ?

Timpul merge înainte şi e bine să ţii pasul cu el. Am încercat, de când eram tânăr şi până acum, când am adunat atâta experienţă, să mă îndrept spre nou, dar după posibilităţi. Am încercat încă de atunci, de când am venit la şcoală, să facem din şcoala Baia una modernă. Baia a fost prima şcoală din mediul rural, din judeţul Suceava, care a avut încălzire centrală. Deci, condiţiile pentru viaţă, pentru studiu au primat: cabinete, laboratoare, sera didactică, lotul şcolar, micro-ferma şcolii sunt numai câteva lucruri care confirmă această tendinţă de modernizare, de aliniere a şcolii noastre în rândul şcolilor fruntaşe ale judeţului.

7. Care sunt stările, lucrurile sau evenimentele care vă determină să vă simţiţi împlinit?

Când vezi în urmă o şcoală frumoasă, când vezi atâtea generaţii de elevi care au ieşit de pe băncile acestei şcoli, când vezi zeci de studenţi, sute de liceeni şi, mai mult decât atât, oamenii care s-au realizat în anii din urmă, parcă îţi dau aripi, îţi dau satisfacţie (pentru munca depusă aici). Să nu uităm că la Baia s-au produs cetăţeni de valoare ai localităţii, zeci de profesori , ingineri, tehnicieni, medici, jurişti, în primul rând, oameni ,căci la Baia s-a mers pe ideea că în şcoală se face şi educaţie, educaţia prin muncă şi pentru muncă; s-a mers pe ideea că un cetăţean adevărat al ţării trebuie să-şi iubească întâi locul unde s-a născut, şcoala unde a învăţat şi să înveţe că prin carte omul se poate ridica şi poate să-şi realizeze visurile pe care le-a avut de mic şi în care crede până la apusul vieţii.

8. În contextul social de astăzi, ce îi sfătuiţi pe elevii şcolii noastre?

Să înveţe în primul rând să fie perseverenţi, să citească mult şi să  nu abandoneze niciodată gândul că prin şcoală, prin pregătire pot să ajungă ceva în viaţă. Vor veni timpuri grele, mai grele decât cele în care suntem astăzi. Dar dacă un tânăr este pregătit şi are un nivel de cunoştinte ridicat, el poate să facă faţă oricărei situaţii şi se poate descurca în viaţă.

9. Baia, revine în atenţia tuturor prin recentele descoperiri arheologice. Contribuie aceasta la relansarea imaginii-Baia ca vatră străveche de istorie?

Bineînţeles, confirmarea a peste 7000 de ani de istorie, de locuire la Baia te face să te simţi mândru.  Este  o localitate care a fost situată până nu demult de istorici ca oraş medieval, locul unde Ştefan cel Mare şi Sfânt i-a bătut pe ungurii lui Matei Corvin. Iată că descoperirea de la Baia, de anul trecut, continuată şi amplificată în acest an, dă noi valenţe istorice acestor meleaguri. O aplecare a noastră spre cunoaşterea, păstrarea, spre afirmarea localităţii va fi ,cred eu, o certitudine pentru viitor. Trebuie să avem un muzeu, trebuie să ne păstrăm şi să ne facem localitatea primitoare şi să ştim să ne “vindem marfa”. Poate e greşit spus “marfa”, dar o asemenea zestre culturală, istorică, arheologică nu o are orice localitate din mediul rural. Nu prea găsim multe localităţi din mediul rural cu asemenea monumente istorice, de importanţă naţională, cu asemenea trecut şi, de aceea, stă în noi şi în voi (care veţi fi viitorul) să ştiţi să faceţi ceva mai mult pentru Baia. Din păcate se vorbeşte mult şi se face puţin, iar pentru cultură sunt întotdeauna prea puţini bani. Aşa parcă a fost sortit ţării acesteia şi neamului acestuia,”să nu ajungă banii”pentru cultură niciodată.

10. În ceas aniversar, vă rugăm să ne faceţi tuturor o urare.

Să fiţi sănătoşi, să aveţi cât veţi trăi o judecată limpede, o minte ascuţită şi să deveniţi cetăţeni de nădejde ai acestei ţări, ai României, şi să nu uitaţi niciodată că înainte de a fi europeni , suntem români. Iar ca români avem acea zestre extraordinară, acele calităţi pe care acest popor le-a dat ca dovadă de-a lungul anilor,  avem atâtea talente care trebuie şlefuite, valorificate.

Elevii: Mleşniţă Evelina, Dediu Andrei şi Biserică Diana - cl. a VII-a B

Hlihor Sorina, Biserică Loredana şi Manolea Mădălina- cl. a VIII-a A