DE VORBĂ CU DOAMNA ÎNVĂŢĂTOARE, ZEGLEANU MARIA

Denis: Anii trec cu repeziciune, ca şcolari ne amintim mereu de prima zi de şcoală, de chipul drag al învăţătoarei, de colegi. Ce ne-aţi putea spune despre începutul carierei dumneavoastră?

D-na înv. Zegleanu: Începutul l-am lăsat undeva departe, acum patruzeci de ani, prin anul 1973. Şcolită la Liceul Pedagogic din Gura–Humorului, m-am întors la şcoala unde am învăţat primele buchii, unde am trăit primele emoţii, ca să luminez cu toată priceperea, dragostea şi puterea mea, alte minţi nevinovate.

Valentina: Dacă împărţim patruzeci la patru, cât durează un ciclu primar, atunci…

D-na înv. Zegleanu: Am dus zece promoţii din clasa I până-n clasa a IV-a şi, dacă mai înmulţim cu aproximativ douăzeci de elevi în fiecare promoţie, obţinem un produs de “invidiat”- 200 de elevi ştiu carte, şi nu numai datorită mie.

Petronela: Noi am fost mai norocoşi, am fost ultima promoţie şi ne-aţi dat tot din toată experienţa dumneavoastră, fără să se simtă anii mulţi de pe umerii dumneavoatră.

D-na înv. Zegleanu: Secretul tuturor învăţătorilor este de a fi mereu tineri, de multe ori copii, de-a uita de oboseală şi de grijile vieţii, ale familiei.

Ana- Maria: Ce simţiţi acum când vă  întâlniţi foştii elevi?

D-na înv. Zegleanu: De cele mai multe ori sunt bucuroasă, cunoscându-le realizările. Dar nu neg faptul că “mai am elevi” care au uitat şi cel mai elementar lucru, salutul. Mai am puterea de-ai ierta, dar mă gândesc la colectivitatea din care face parte şi-atunci mă întreb: “N-am făcut lecţia despre bunele maniere?”

 

Denis: Între instituţiile dintr-o localitate pe ce loc aţi plasa şcoala?

D-na înv. Zegleanu: Şcoala ocupă primul loc, deoarece aici este adus copilul de părinţi când nici nu poate bine vorbi. Şcoala este flacăra vie, iar învăţătorul este torţa. Şcoala înseamnă comunicare între cei ce o frecventează, iar comunicarea şi puterea exemplului duce la formarea omului, de multe ori după chipul şi asemănarea învăţătorului.

Diana: Dacă ar fi să faceţi o comparaţie între elevii care astăzi sunt bunici sau părinţi şi noi, ce ne-aţi putea spune?

D-na înv. Zegleanu: Elevii de altădată sunt mai respectuoşi, mai politicoşi, scriu, citesc şi socotesc mai bine. Vă întreb eu: de ce oare?

Toţi: nu aveau calculatoare, citeau mai multe cărţi, părinţii erau mai preocupaţi de învăţătură, de disciplină.

D-na înv. Zegleanu: Pot completa: supravegheau copiii în timpul liber, le cunoşteau cercul de prieteni, legătura şcoală- familie era cheia succesului. Calculatorul, internetul folosite incorect “vă fură din copilărie”. Au dispărut şi frumoasele jocuri ale copilăriei…

Valentina: Ce părere aveţi despre manualele şcolare?

      D-na înv. Zegleanu: Dacă tot sunt atâtea manuale alternative, atâţia autori, îmi permit să spun, fără a fi conservatoare, că manualele vechi aveau texte cu o  mai mare valoare educativă, mai bine structurate.

Petronela: Ştim că vă plăceau foarte mult activităţile extraşcolare. Ce ne puteţi spune?

D-na înv. Zegleanu: Erau punctul “forte”, erau slăbiciunea mea. Erau activităţi la care elevii îşi dădeau frâu liber imaginaţiei, creaţiei, iar rolurile primite îi făceau adevăraţi actori. Orice copil primea aplauze, orice părinte vedea în copil o mică vedetă.

      Denis: Aţi iubit foarte  mult folclorul.

D-na înv. Zegleanu: Da! Da! Da! O spun creaţiile pe care le-am cules, albumele care vă stau la dispoziţie, dacă mă căutaţi.

Ana- Maria: Credeţi că munca, dăruirea şi strădania unui învăţător sunt  recunoscute  la adevărata valoare?

D-na înv. Zegleanu: În învăţământ nu s-a aplicat niciodată proverbul: “După muncă şi răsplată”, însă eu am fost condusă de proverbul: “Sunt omul potrivit la locul potrivit”.

     Petronela: Cine, când şi cum v-a determinat să alegeţi cariera de dascăl?

D-na înv. Zegleanu: Poate naşa mea de botez, înv. Natalia Titu, care îmi trimitea mereu cărţi, iar mie îmi plăcea să mă joc “de-a învăţătoarea”.

Diana: Aţi avut un model în viaţă?

D-na înv. Zegleanu: Da, învăţătoarea mea, domnişoara Creangă Frăsinica, mai târziu Ştefănescu, Zaharia Paraschiva şi înv. Onişoru Gheorghe- sfetnicul permanent timp de şaptesprezece ani.

Valentina: Dacă v-aş întreba ce regretaţi acum când sunteţi pensionară?

D-na înv. Zegleanu: Colectivul extraordinar de la Şcoala nr. 2 cu care organizam tot felul de activităţi, festivităţi: dl. prof. Rădăşanu Crişan, fam. Purdilă, Costea şi mulţi alţii.

 Geta: Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, ce meserie aţi îmbrăţişa?

D-na înv. Zegleanu: Aş alege să fiu tot învăţătoare, pentru că lucrezi cu toate simţurile copilului, îl modelezi ca pe un aluat şi faci, dacă vrei “o statuie vie pentru eternitate”.