Toleranţa defect sau calitate?

Pentru fiecare, toleranţa are altă valoare si altă semnificaţie. Pentru mine, este capacitatea de a accepta opinii diferite, viziuni diferite, stiluri diferite de a face acelaşi lucru. Într-un cuvânt, o formă de a accepta diversitatea... iar diversitatea înseamnă viaţa. În privinţa acestui aspect al vieţii, cred că niciodată nu eşti desăvârşit. Poţi spune doar că ai ales să mergi pe această cale şi să cauţi performanţa. A fi tolerant nu este o calitate intrinsecă, ci una pe care o dobândeşti prin educaţie, cultură şi, mai ales, prin antrenament. Uitaţi-vă la copii când se joacă: dacă unul încearcă să-i ia altuia jucăria din mână, se trezeşte brusc cu un pumn în cap. Toleranţa o învaţă de la părinţi, nu o au în sânge. Voltaire parcă, spunea că primul om care a preferat sa înjure în loc să arunce cu piatra a inventat civilizaţia.
Acum, firesc, se pune întrebarea cât de tolerant ar fi bine să fie un manager? E de bun simţ că prea multă toleranţa strică. Apoi, este o capcană să pui problema toleranţei numai la manageri. Dar angajaţii? Nu e nevoie să fie şi ei toleranţi? Răspunsul este evident. E întocmai ca atunci când ridici un băţ de jos: se ridică automat ambele capete. Şi toleranţa are două capete, nu doar unul singur. Dar dacă mizăm pe toleranţă, cum stăm atunci cu unitatea de viziune, misiune, scop, obiective etc.? O şcoală trebuie sa fie ca o armată ordonată, disciplinată. Şi da şi nu. Cât de toleranţi ar fi bine sa fim? Sincer, nu cred că există un răspuns ideal. Fiecare avem limite si limitări. Una dintre ele este că nu ne putem nega pe noi înşine, nu putem nega cine suntem. Şi lista ar putea continua. Până acum nu am sesizat ca toleranţa să fi omorât pe cineva. Lipsa ei, da.
Toleranţa în şcoală se recunoaşte în mai multe feluri: în conversaţiile care se poartă, modul în care se adresează oamenii unii altora, tipul de raportare şi, nu în ultimul rând, prin subiectele discutate. Lipsa de toleranţă se vede în lipsa a ceea ce denumim comunicarea asertivă. Oamenii discută despre alţii judecându-i sau emiţând sentinţe, în loc sa discute despre acţiuni, obiective, rezultate. Principiul toleranţei se bazează pe o sintagmă simplă şi echilibrată: „ce ţie nu-ti place, altuia nu face". Se transpune şi la nivelul comunicării. „Nu spune despre altcineva ceea ce nu ţi-ar place să auzi despre tine". De cele mai multe ori, comunicarea evaluativă răneşte, jigneşte, iar oamenii ies din astfel de conversaţii cu resentimente, care apelează la alte judecăţi, evaluări... şi uite aşa apare un never-ending story. Cine a dat primul cu piatra? După câteva săptămâni nu mai poţi răspunde. În consecinţă, diversitatea ne face bine, în ea rezidă energie, creativitate, inovaţie, provocare. Toţi oamenii au câte un talent. Suntem noi dispuşi - atât de toleranţi cu defectele lor - să-i iubim pentru ceea ce sunt, fără să-i judecăm? Cu toţii avem în şcoală oameni pe care îi simpatizam şi pe care nu. Să nu uităm că fiecare conversaţie purtată cu aceşti „alţii"... fără nervi şi fără evaluări nepotrivite, este o mică victorie în devenirea noastră ca oameni. Un fel de a mai pune o cărămida la evoluţia noastră... Unii spun chiar că acesta este sensul vieţii. Deşi nu pare, a fi om este, în general, o treabă tare dificilă!


Prof. Olimpia Chirilă

Toleranţa

      

Chiar dacă m-ai supărat.

Şi din nou tu m-ai trădat,

Eu am tolerat.

Dar,  te rog frumos, amice,

Să fii bun şi nu mai minte.

C-ai să vezi tu mai departe,

Că viaţa e ca o carte

Mleşniţă Cosmin, clasa a V-a B