Expresia stil educativ este utilizată într-un sens relaţional: ea vizează natura şi caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se utilizează procesul educativ, fiind adesea înlocuită în literatura de specialitate cu termeni ca „atmosferă familială” , „climat educativ(familial)” , „tehnici de influenţă” .
Cele mai importante contribuţii la analiza stilurilor parentale au identificat patru tipuri: autoritar(authoritarian), permisiv, neglijent şi autorizat, în funcţie de nivelul şi controlul afecţiunii parentale (D. Baumrind, 1978; E.E. Maccoby şi J.A. Martin, 1983; N. Darling şi L. Steinlerg, 1993).
Controlul, exprimat uneori şi prin sintagma „cerinţelor parentale” se referă la tot ceea ce părinţii întreprind pentru a integra copilul în ansamblul familiei, în timp ce afecţiunea , numită uneori şi „simpatie parentală”, se referă la „măsura în care părinţii întăresc individualitatea, autonomia, afirmarea de sine a copilului prin susţinerea, acordul şi încuviinţarea nevoilor şi cerinţelor speciale ale acestuia” (D. Baumrind,1978).
1.Stilul autoritar (autoritar subiectiv) combină controlul puternic adesea punitiv şi arbitrar cu nivelul redus al afectivităţii. Părinţii care aparţin acestui stil sunt foarte puţin deschişi informaţiilor sau influenţelor venite dinspre copii, sunt orientaţi spre statut, valorizează obedienţa copiilor, aşteaptă ca ordinele să fie executate şi nu ezită să folosească forţa atunci când acţiunile sau ideile copilului sunt în conflict cu ceea ce părinţii cred că e bine. Deşi simt afecţiune pentru copiii lor, ea este rar exprimată verbal sau comportamental.
Dezavantajele acestui stil educaţional parental sunt, cel mai adesea, creşterea ostilităţii, stima de sine redusă, nivelul ridicat al depresiei şi împiedicarea dezvoltării competenţelor sociale ale copilului. Acesta din urmă se conformează deciziilor parentale de teama consecinţelor şi nu ca urmare a unei decizii morale bine gândite.
2.Stilul permisiv este opusul stilului autoritar, el combinând un grad scăzut de control parental cu un nivel ridicat al afecţiunii. În această practică educativă indulgenţa parentală reprezintă nota definitorie. Părinţii nu constituie o resursă importantă pentru copil- ei permiţându-i să-şi regleze, pe cât posibil, singur conduita şi să preia de timpuriu unele dintre sarcinile sistemului executiv.
Consecinţele acestui stil sunt diverse. Chiar dacă dispun de un nivel ridicat al stimei de sine, al abilităţilor sociale, creativităţii sau autonomiei şi de cel mai scăzut nivel al depresiei, aceşti copii au tendinţa de a avea tulburări de conduită, dificultăţi de a-şi subordona interesele personale celor ale grupului şi rezultate mai slabe în şcoală.
3.Stilul neglijent este mai problematic. El se caracterizează prin utilizarea limitată, în mică măsură atât a controlului cât şi a afecţiunii. Este cazul părinţilor centraţi pe propriile lor interese, care „fug” de responsabilităţile parentale.
Dezavantajele acestui tip de îndrumare parentală rezultă din slaba socializare a copiilor, care nu au o idee prea clară despre regulile familiale. Prin urmare aceşti ajung să aibă rezultatele cele mai scăzute în toate domeniile: un nivel scăzut al stimei de sine, o capacitate scăzută de conformare la norme, iar afectiv, se află la o mare distanţă de părinţii lor.
4.Stilul autorizat este specific părinţilor calzi, afectuoşi, care comunică bine cu copilul lor. Părinţii autorizaţi respectă autonomia şi independenţa copilului, ţinând seama de părerile acestora şi, concomitent, îşi menţin cu fermitate deciziile şi poziţia, explicându-le copiilor motivele şi punctul lor de vedere. Părinţii autorizaţi acordă copiilor o anumită libertate şi stimulează dezvoltarea treptată a independenţei lor formulând în acelaşi timp limite clare de conduită , limite ce trebuie respectate cu fermitate, chiar dacă acestea îi induc copilului un anumit nivel de frustrare. De aceea consecinţele acestui stil parental sunt preponderent pozitive:copilul este dornic de afirmare, social responsabil, capabil să-şi autoregleze conduita în funcţie de noile reguli, cooperant etc.
Prin urmare, analiza stilurilor parentale sub influenţa cărora se află elevii noştri sau, după caz, analiza propriului stil parental ne poate dezlega anumite „mistere comportamentale” ale copiilor de lângă noi şi, mizând pe faptul că suntem persoane raţionale, vom putea să ne recunoaştem atât vina cât şi meritele în ceea ce urmează să devină aceşti copii.
Înst. Purdilă Cătălina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu