O mulţime de trandafiri aterizează în ţara noastră. În drumul lor nebun se agaţă de toate casele şi le înfrumuseţează. În oraşe, aceştia se opresc pe stradă.
Culorile lumii sunt vii, totul este lumină şi splendoare. Nopţile s-au ascuns în ochii şi în părul fetelor. La marginea cerului plâng streşinile, iar îngerii se roagă pentru fericire.
Primăvara îmbrăţişează munţii înalţi, iarba verde urcă o dată cu iedera cea uimitoare, păsărelele se trezesc în patul lor de flori. Ciocârlia străbate cerul albastru care se răsfrânge în culoarea florilor din câmpii.
Pământul şi-a prins în mănunchi raze şi foarte multă zare senină. Curcubeele se aruncă peste ape făcând un pod de cântec şi culoare.
În natură o vrajă reînvie. Totul este minune, măreţie şi sărbătoare.
Budăi Ecaterina, clasa a VI-a B
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu