E noiembrie. Noaptea bate încet la geam. Afară este limpede şi răcoros. Peste tot domneşte o linişte care te îndeamnă la visare. Numai iarna călătoare, fără odihnă, trece hăulind pe creştetul văilor.
Un fulg de nea ca făina dă primul semnal. Apoi rând pe rând perdelele de nea se lasă pe pământul somnoros. Fulgii uşori şi albi ca florile de cireş se joacă prin văzduh ca cenuşa. Jocul sclipitoarelor steluţe mă cheamă-n şoaptă să mă prind în hora lor. Cerul parcă stă să cadă. Un pomişor cafeniu şi-a adunat pe braţele reci, podoabele argintii. Ceilalţi pomi din grădină s-au învăluit în dantele albe, cercelate. Norii suri au căptuşit bolta posomorâtă.
Roiul uşor de fluturi se mai potoleşte, dar zâna iarnă avea grijă ca văzduhul să fie din nou încununat de frumoasele flori cochete de marmură.
„ Sub mustaţa-i albă cerul
a-nceput să sufle gerul.”
( Nichita Stănescu)
Sofia Nicoleta, clasa a VI-a B
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu