Este toamnă...Frigul se resimte din ce în ce mai mult, cocorii anunţă, prin zborul lor, plecarea spre alte zări , privind cu nostalgie la cuiburile goale. Copacii sunt trişti , frunzele cad una câte una şi totul pare atât de pustiu...!
Privesc copacul din faţa casei mele, se pare că o adiere a vântului a desprins ultima frunză din acel copac.Vântul sufla frunza ca pe un fulg, iar frunza se lăsa purtată, fără să se gândească unde va ajunge. Am urmărit-o cu privirea şi am observat că a poposit pe acoperişul unei case. Aici a întâlnit un ciorchine de strugure ce stătea trist şi tăcut. Funza a început să-şi spună povestea , încercând parcă să-l înveselească pe strugure . Ar fi reuşit frunza să-şi spună oful , dacă nu ar fi venit o altă adiere de vânt care să-i schimbe locaţia. Şi- a luat în zbor rămas bun , poposind - fără voia ei- în mijlocul străzii. Ar fi trebuit să se bucure , pentru că-şi întâlnise suratele , însă duritatea zecilor de maşini i-a strivit şi buna dispoziţie.
Se gândea din ce în ce mai mult la zilele de primăvară, la soarele verii ,când un măturător conştiincios a mărurat-o şi a ajuns într-un loc întunecos. Nu era singură, dar parcă nu mai avea puterea să mai spună celorlalţi povestea ei.
Călătoria ei luase sfârşit aici. Răpusă de puteri, frunza se stinse încet .
Pupaza Marius – clasa a VIII a - Locaţia 2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu