Impresiile unui elev de clasa a VIII-a sunt foarte multe şi în acelaşi timp speciale deoarece e momentul când se trece pragul adolescenţei. Este perioada când totul ni se pare diferit. În această perioadă totul se schimbă, începem să ne maturizăm şi în acelaşi timp să nu mai înţelegem nimic. Este perioada când avem nevoie de mai mult sprijin deaorece credem că nimic nu e corect şi de fiecare dată suntem neîndreptăţiţi. Suntem într-o lume mai diferită, impresiile ne înconjoară peste tot şi ne schimbă mult. Familia şi şcoala contribuie mult la aceste schimbări pentru că ne ajută să înţelegem unele lucruri care ne vor ajuta mult. La această vârstă putem avea grijă de noi şi simţim cât mai puţin nevoia protecţiei adulţilor. Totuşi nu trebuim abandonaţi. Toate schimbările prin care trecem nu trebuie introduse în viaţa noastră cu forţa ci trebuie lăsate să intre treptat şi tot aşa treptat să le şi înţelegem .
La vârsta aceasta există multe certuri între noi şi părinţi, avem multe pretenţii şi câteodată nici noi nu ne întelegem.
Este ultimul an de gimnaziu ..clasa a VIII-a ..unul dintre cei mai frumoşi ani .Cred că ar trebui să fim mai uniţi... Ne cam certăm noi şi asta din cauză că fiecare face ce vrea şi cum vrea, avem opinii diferite, suntem fel de fel de copii, caractere diferite. Totuşi anii aceştia de şcoală au fost cei mai frumosi ani din viaţă : am râs, am plâns, mi-am făcut prieteni adevăraţi dar şi falşi. Am fost alături la bine şi la greu de cei care merită şi o spun din toată inima.
Fiecare dinte noi suntem diferiţi şi speciali în felul nostru. Fiecare are acel ceva care ne face sa fim deosebiţi.
În opinia mea cele mai mari defecte la o persoană sunt următoarele: invidia, ura, bârfa şi minciuna. Nu-mi plac astfel de persoane şi cred că la vârsta mea mi-am făcut în mare parte o părere despre fiecare persoană pe care am întâlnit-o şi ştiu de cine să mă feresc şi de cine nu. Vorba proverbului ”Fereşte-mă Doamne de prieteni că de duşmani mă feresc singur “.
Acum spun că e greu şi din cauză că mai iau note rele şi sunt supărată iar uneori mai spun că m-am săturat de şcoală, dar peste ani cred că imi voi aminti cu zâmbetul pe buze de toate astea.
Iftimie Ana Maria, clasa a VIII-a B
O meditatie ... ai talent de jurnalist
RăspundețiȘtergere